Cristian Pomohaci, de NEGĂSIT. Fostul preot va fi adus cu MANDAT în fața judecătorilor

Cristian Pomohaci, de NEGĂSIT. Fostul preot va fi adus cu MANDAT în fața judecătorilor
Publicat: 08/04/2019, 17:55

Magistrații de la Tribunalul Mureș au dispus recitarea lui Cristian Pomohaci cu mandat de aducere cu executare, după ce acesta nu s-a prezentat, luni, la ședința de judecare a dosarului de recunoaștere a vinovăției.

„Acordă un nou termen de judecată. Recitarea inculpatului cu mandat de aducere cu executare în fapt potrivit art. 265 alin. 1 Cod Procedură Penală de la adresa indicată. Stabilește următorul termen de judecată la data de 05 iunie 2019 ora 09, domnul avocat neformulând obiecțiuni cu privire la termenul și ora stabilită”, se arată în soluția pe scurt, publicată, luni, pe portalul instanței.

De altfel, Pomohaci nu s-a prezentat nici la termenele anterioare, anunțând că are unele probleme medicale, motiv pentru care magistrații au decis, în luna martie, emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov „pentru a comunica la dosarul cauzei dacă inculpatul Pomohaci Cristian Dorin a fost sau este internat la această unitate medicală, în caz afirmativ în ce perioadă s-a aflat internat și sub supravegherea cărui medic s-a aflat, precum și scopul internării”.

Fostul preot Cristian Pomohaci a recunoscut, în luna septembrie 2018, acuzațiile de evaziune fiscală și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției. La data respectivă, Parchetul General a precizat că pedeapsa la care au căzut de acord fostul preot și procurorii este de un an de închisoare cu suspendare.

„Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și, în conformitate cu dispozițiile art. 478 – 484 din Codul de procedură penală, au semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Pomohaci Cristian Dorin având ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, respectiv săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale)”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat de presă remis în 19 septembrie.

Anchetatorii l-au acuzat pe fostul preot că, între ianuarie 2012 – octombrie 2017, a declarat la Fisc venituri mai mici, din cedarea folosinței unor locuințe pe care le deține, decât cele obținute în realitate. Suma nedeclarată se ridică la 684.487 lei, echivalentul a 152.883 euro, aferentă unui număr de 11 imobile. Prejudiciul adus bugetului general consolidat este de 136.572 lei, din 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar21.885 lei, contribuția asigurărilor sociale de sănătate.

Cristian Pomohaci a achitat în totalitate prejudiciul, anunță procurorii.

Pedeapsa stabilită ca urmare a acordului dintre procuror și fostul preot pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată este de un an închisoare cu suspendare.

„Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul stipulează, totodată, interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, precum și interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, a arătat Parchetul General.

Pe durata termenului de supraveghere, Cristian Pomohaci are interdicția de a părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

Dosarul și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Mureș. Dosarul a fost înregistrat la instanță în data de 25 septembrie și se află la cel de-al șaselea termen de judecată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor